Cum să-ți îmbunătățești restaurantul fără renovări sau buget uriaș – exemplu real

Cum să-ți îmbunătățești restaurantul fără renovări sau buget uriaș – exemplu real

Radu este managerul unui restaurant urban dintr-o localitate aglomerată. Mâncarea era gustoasă, dar clienții nu prea reveneau. Recenziile dezavantajoase au început să apară, iar  atmosfera generală nu era cea mai agreabilă. Problema nu era evidentă, deoarece nu era vorba despre meniu sau personal, ci despre un detaliu invizibil, dar esențial, și anume mirosul. Și nu pentru că mirosea urât, ci mai degrabă pentru că nu mirosea frumos, doar un amestec indistinctibil de arome de mâncare, iar asta  se traducea în lipsa senzației de curat, ceea ce crea o impresie nefavorabilă despre igienă.

Când lucrurile păreau de necontrolat

Într-o dimineață, în urma unei recenzii negative în care s-a făcut referire la mirosul din baie, Radu, care știa din cifrele vânzărilor că trebuie făcut ceva, dar nu-i era tocmai clar care ar putea fi un prim pas care să nu aibă un impact major asupra bugetului deja precar, prin care să ocolească o renovare costisitoare ce nici nu era necesară de fapt. Spre plăcuta lui surprindere, au fost suficiente 3 tipuri de produse pentru a schimba totul, 2 dintre ele cu achiziție pe termen lung, și anume, pubele din inox codate pe culori pentru colectare selectivă și dispensere inteligente pentru odorizant, iar ultimul ce necesită achiziții periodice, și anume, odorizante.

Iată deci rezumatul pașilor care au schimbat atmosfera în restaurant:

1.      Pubele calitative care denotă profesionalism

2.      Dispensere inteligente pentru controlul precis al mirosului pe hol și în băi

3.      Odorizante profesionale pentru un miros plăcut care face diferența

1. Pubele calitative care denotă profesionalism

Prima schimbare? Pubelele. Cele vechi erau atât inestetice, cât și greu de curățat. Radu a optat pentru pubele de inox codate colorat care, pe lângă faptul că se integrează perfect în decor, sunt și de mare folos la colectarea selectivă. În bucătărie, în bar, în toalete, s-au integrat perfect, relevând organizare și, mai ales, profesionalism.

Vezi pubele profesionale

2. Dispensere inteligente pentru controlul precis al mirosului pe hol și în băi

A doua schimbare? Dispensere automate pentru odorizante. Radu le-a montat în băi și în holul de la intrare. Parfumul eliberat de acestea este discret și constant, eliminând mirosurile neplăcute.

Impactul în recenzii a fost imediat: clienții au inclus curățenia și mirosul proaspăt și plăcut ca parte care completează atmosfera și momentul culinar.

Vezi dispensere inteligente

3. Odorizante profesionale pentru un miros plăcut care face diferența

Clienții au o reacție emoțională la miros, iar Radu a descoperit imediat impactul odorizantelor profesionale. Lumânări parfumate pentru restaurant, site odorizante pentru pisoare și odorizante cu bețișoare pe tejghea. Rezultatul? O atmosferă primitoare, care completează perfect experiența culinară.

Descoperă gama de odorizante

Mici detalii pot influența pozitiv

În câteva săptămâni, restaurantul s-a schimbat. Nu prin meniuri noi sau schimbări costisitoare, ci prin atenția la detalii. Mirosul plăcut și impresia vizuală au contribuit pozitiv asupra încrederii clienților. Radu a înțeles că atenția la detalii face diferența și că soluțiile simple pot avea un impact semnificativ.

Dacă vrei și tu să îmbunătățești ambientul din localul tău, poți începe cu doar 3 detalii. Vezi soluțiile complete pe enecesar.com și transformă mesele obișnuite ale clienților în experiențe peste așteptări.

Descarca gratuit aplicatia eNecesar
Descarca acum aplicatia eNecesar si descopera o experienta de cumparaturi online fara probleme, disponibila pe iOS, Android si dispozitivele Huawei!
Vezi detalii